În iulie 1875 a izbucnit răscoala din Herțegovina. În august același an s-au ridicat la luptă bosniecii. În aprilie 1876 s-au răsculat bulgarii, iar în iunie Serbia și Muntenegru declanșau războiul împotriva Imperiului Otoman. Marile puteri aveau interese diferite în regiune. La începutul anului 1877, după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), soluția militară părea de neevitat. În aceste condiții, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost decretată o mobilizare parțială, a fost creat corpul de observație de la Gruia, au fost executate lucrări de fortificare a mai multor puncte strategice. Toate aceste măsuri s-au luat într-o atmosferă de susținere din partea populației și cu un moral ridicat al armatei. Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele de la sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale. Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125.000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați, în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului 1877 și membri ai milițiilor – aproximativ 33.000[1].

In July 1875 the uprising broke out in Herzegovina. In August of the same year, the Bosnians rose up to fight. In April 1876 the Bulgarians revolted, and in June Serbia and Montenegro started the war against the Ottoman Empire. The great powers had different interests in the region. In early 1877, after the failure of the international conferences in Constantinople (December 1876 and January 1877) and London (March 1877), a military solution seemed inevitable. Under these conditions, the Romanian government took decisive measures starting in 1876 to strengthen the army. A partial mobilization was decreed, the Gruia observation corps was created, fortification works were carried out at several strategic points. All these measures were taken in an atmosphere of support from the population and high morale of the army. The Romanian government initially adopted a policy of neutrality towards the conflicts south of the Danube and made diplomatic efforts for the peaceful recognition of the country's independence.Romanian Prime Minister Lascăr Catargiu sent a diplomatic note to the guarantor powers stating that the United Principalities are separate from Turkey and are not part of the Ottoman Empire. In the same note, the Romanian Prime Minister declared that Romania would oppose armedly any attempt to violate the national territory and, in a general conflict, Romania would cooperate with the powers that would guarantee its integrity and state rights. The imminence of a new war between the Russians and the Ottomans led the Romanian government to negotiate with the representatives of the Russian Empire in Livadia in September 1876 the conditions for the imperial army to pass through the national territory on their way to the Danube. The two governments signed in Bucharest on April 4 (Sun)/April 16 (Sun) 1877 the convention by which the Romanians granted "free passage" to the tsarist troops, under the conditions that the Russian Empire guaranteed the defense and maintenance of Romania's territorial integrity. The Romanian government decided on April 6, 1877 to preemptively mobilize the permanent and territorial armies as well as the reserve.On April 25, the mobilization of the army was completed and the organization of the troops was done according to the war plans. Romania mobilized over 125,000 people, of which the operational army was 66,000 soldiers, 12,300 horses and 190 cannons. Approximately 14,000 young men from the contingent of 1877 and members of the militias – approximately 33,000[1] – were mobilized for training.